Afacerea Botanoo


 Creditele de Carbon

  O afacere profitabila!







Am auzit tot mai mult în ultimele luni de o idee de afacere cu credite de carbon de la Botanoo. După ce am cules informaţii din mai multe surse am hotarât să mă implic şi eu în această afacere interesanta de a caştiga bani investind în Cupoanele de Carbon de la Botanoo. De ce m-am implicat eu, cea care am fost suspicioasă aproape de fiecare dată cand venea vorba de afaceri? Iată motivele:







Este o afacere profitabi la în domeniul protecţiei mediului. Banii investiţi de noi sunt folositi in proiecte care au ca obiectiv dezvoltatea surselor de energie nepoluantă. Tuturor ne place aerul curat şi să avem în jurul nostru cât mai multă vegetaţie. Mulţi ani am avut depozitate economiile mele la o bancă, dar  niciodată nu am ştiut în ce sunt investiţi banii mei. Acum ştiu că banii mei sunt investiţi în proiecte pentru protecţia mediului. Asta este foarte bine!!!
Modul de funcţionare al acestui plan financiar şi avantajele pe care le poate obţine oricine doreşte să contribuie la dezvoltarea acestei afaceri este simplu, dar nu simplist. Cu puţin ajutor din partea sponsorului tău vei înţelege repede care este afacerea cu creditele de carbon de la Botanoo.
Cerinţele nu sunt complicate şi nici exagerate. Sunt necesare unele abilităţi de comunicare, să te descurci cât de cât cu internetul, mai trebuie sa te străduieşti să promovezi afacerea cât mai bine şi să ai ceva bani de investit atunci când începi afacerea cu creditele de carbon de la Botanoo.
Alt aspect care mie mi se pare a fi avantajos este ca această afacere este gândită în aşa fel încât oricine, din orice ţară poate contribui la dezvoltarea afacerii fără să fie împiedicat de legislatia întortochiată şi încâlcită a multor state. Atâta vreme cât respecţi termenii si condiţiile www.botanoo.com nu ai probleme.
Este o formulă nouă şi interesantă de marketing direct care va avea mult succes pentru ca te poţi ocupa de afacerea ta oricând vrei şi oriunde, inclusiv pe internet.
Aşadar, eu am găsit o soluţie prin care pot creşte beneficiile economiilor mele cu un procent mai mare decât cel oferit de bănci. Am cumparat un pachet de  Cupoane de Carbon de la Botanoo.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Afacerea Botanoo este o afacere profitabilă. Spun lucrul acesta cu maximă convingere. Seminarul de la Bucureşti a adus unele clarificări pentru cei interesaţi să investească în credite de carbon. În cele ce urmează voi puncta câteva astfel de clarificări.
Este bine să ştim că există două pieţe de vânzare a creditelor de carbon şi să facem deosebirea între ele.
  1. Piaţa reglementată prin Tratatul de la Kyoto. Este o piaţă obligatorie care se referă la implicarea la nivel de state, de guverne;
  2. Piaţa voluntară, unde cumpără şi vând credite de carbon persoane  fizice şi persoane private.
Tratatul de la Kyoto se referă doar la punctul 1. Tratatul nu cuprinde legislaţie pentru piaţa voluntară. Pe noi ne interesează punctul 2 unde ni se oferă posibilitatea unei idei de afaceri profitabilă.
În circuitul de tranzacţionare al creditelor de carbon sunt trei verigi:
I-Producătorul de credite de carbon (ex. Firma care functionează cu energie verde); În prezent firmele producătoare de credite de carbon sunt din Brazilia de la firma Sustainable Carbon.
Aceste firme pentru 1kwh produs fără poluare primesc 1credit de carbon.
Urmează ca în perioada imediat următoare să cumpărăm de la Southpole Carbon din Elvetia.
II- Intermediarul este firma CC Denmark APS; Această firmă cumpără aceste credite de carbon  la preţ mic de la firmele producătoare şi le vinde la un preţ mare (preţul pieţei) care în prezent este de 13 euro până la 28 euro.
III- Creditele de Carbon se vând la firmele private: bănci, aeroporturi, societăţi airlines, hoteluri, transportatori,  firme de servicii poştale, etc. În general, 44% din firme sunt interesate să contribuie la promovarea unor produse şi servicii relizate cu energie verde. 22% din firme sunt interesate de profit.
CC Denmark APS este cel mai mare intermediar (comerciant) de credite de carbon prin platforma online Botanoo. Calitatea creditelor de carbon este certificată de ONU prin firma  MARKIT.
De ce este Botanoo cea mai buna?
  • marketing de binar hibrid (sistem eficient de vânzare directă cu dezvoltarea rapidă a reţelei de vânzare);
  • avem un produs care se comercializează la nivel mondial, nu doar unui segment de populaţie.
  • nu se cheltuieşte din fonduri pentru reclamă, promovare, publicitate.
  • cheltuieli reduse pentru închiriere spatii, plata utilităţi, salarii.
  • nu sunt folosiţi brokeri care cer comisioane mari;
Cea mai mare parte a acestor bani economisiţi astfel, revin prin comisioane (motivare financiară) membrilor reţelei de vânzare.
Avantajele pieţei voluntare faţă de piaţa reglementată la Kyoto (cea obligatorie):
  • birocraţie scăzută;
  • fără influenţa politică;
  • eficienţă sporită;
  • reguli stricte;
  • din fondurile provenite din comercializarea creditelor de carbon sunt susţinute proiecte reale de producere a energiei verzi, proiecte care sunt prezentate pe platforma Botanoo;
Piaţa va creste foarte mult în următorii ani (ex: Piata voluntară reprezintă în acest moment 1% din piaţa obligatorie. Asta înseamnă că noi, ca persoane fizice avem acces la o afacere profitabilă cu potenţial mare de dezvoltare. De ex., în anii 1995 când au apărut primele telefoane mobile nimeni nu credea că acestea se vor dezvolta şi se vor răspândi atât de mult ca în prezent. La fel se va întâmpla şi cu creditele de carbon.
Concluzie: Botanoo cumpără ieftin şi vinde scump. În acest circuit intrăm şi noi investind 400 euro, 1200 euro sau mai mult. Câştigurile estimate pe parcursul unui an pot fi cuprinse între 80% – 250%. Spuneam la începutul articolului ca afacerea cu credite de carbon este o afacere profitabilă. Aboneaza-te la newsletterul meu si vei primi saptamanal informatii noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu