Înainte să te înscrii,te sfătuiesc să mă contactezi AICI!
PREZENTARE
În următoarele minute poţi afla cum poţi contribui şi tu ca pământul să
rămână locuibil cu ajutorul tau, in timp ce castigi si bani facand asta. De asemenea,
poţi afla cum, sub ce formă şi în ce condiţii va recompensa acest efort
firma Botanoo. Puteţi vedea, de asemenea, ce venituri reale
puteţi avea lucrând pe internet, şi care este baza acestor venituri
obţinute.
În primul rând, hai să vorbim despre nevoia la care răspunde afacerea Botanoo.
Acesta este dezastrul climatic
Cauza acesteia este polurea atmosferică, care a lansat în natură unele
proces care au avut ca rezultat schimbarea completă a condiţiilor
climatice cunoscute. Cu acesta s-au compromis condiţiile de viaţă ale
oamenilor. Aceasta este o problemă globală, la care ar trebui să
răspundă umanitatea, şi care, de fapt este provocarea cea mai mare a
deceniului următor.
Cei mai mulţi oameni de ştiinţă sunt de acord că cantitatea de dioxid de
carbon din atmosferă trebuie să fie redusă drastic, în scopul de a
evita dezastrul ecologic. Pentru aceasta trebuie reduse emisiile de
poluanţi cu cel puţin cu 80% până în 2050. Doar că economia globală
este condusă în cea mai mare parte de combustibili fosili, care emit
dioxid de carbon. Generarea de căldură şi electricitate, fabricile,
transportul, clădirile şi aşinile noastre, agricultura şi creşterea
animalelor, deci aproape totul funcţionează cu energie fosilă. Cum o
putem reduce cu 80%, fără a pierde confortul câştigat?
Centralele care pot converti energia soarelui, apei, vântului în energie
electrică pot face acesta fără să afecteze atmosfera terestră cu
substanţe nocive. Scopul este ca din consumul total de energie, cea mai
mare proporţie să fie oferită prin noile sectoare de energie
regenerabilă.
În ultimii 20 de ani, politica nu a reuşit să aducă schimbări de fond.
Conform Protocolului de la Kyoto a fost elaborat un sistem care va aduce
modificări pornind dintr-o orientare pur economică, axată pe profit.
Ideea este că guvernele de la an la an trebuie să ajungă la un consens
în ceea ce priveşte limitarea nivelului emisiilor anuale de dioxid de
carbon. Acesta este cota totală. Pe această bază, guvernele aloca avize
diferitelor companii pentru un anumit nivel de poluare, în fiecare an
pentru un nivel din ce în ce mai puţin, pentru a îndeplini obiectivul
declarat. Limita emisiilor trebuie menţinută per total, ca atare, este
permis ca unele companii să emite mai multe substanţe dăunătoare decât
nivelul aprobat în autorizaţia eliberată pentru ele. Excesul de emisii
se recompensează prin achiziţionarea de Credite Carbon. Un credit de
carbon este un instrument financiar virtual supravegheat de ONU, similar
cu titlurile de valoare. Sunt documente numerotate, certificate.
Creditele de carbon sunt formate astfel încât o companie produce energie
electrică sau orice alt produs fără emisie CO2 şi de poluanţi.
Credite de carbon pot fi emise doar de firme certificate de ONU. Aceste
întreprinderi sunt menţionate sub numele de “firme verzi”. Exemple:
eolienele, hidrocentralele reglementate special. Dacă o fermă verde
produce 1 kWh de energie, primeşte un Credit Carbon.
De Credite de Carbon au nevoie acele societăţi care utilizează surse
fosile de energie şi care emit mai multe substanţe dăunătoare decât
nivelul aprobat în autorizaţia eliberată pentru ele. Ei cumpără de la
fermele verzi Credite de carbon generate. 1 tonă de emisii de CO2
eliberat poate fi recompensat prin cumpărarea unei unităţi de Credit de
Carbon. Prin aceasta firmele emiţătoare de CO2 sprijină sectorul
energiei regenerabile. Ca urmare, întreprinderile care sunt capabile să
producă energie sau să-şi desfăşoară activitatea fără emisii nocive,
obţin venituri suplimentare. Acest lucru va asigura răspândirea într-un
ritm mai mare a acestor tehnologii şi a energiilor regenerabile.
Creditele de carbon pot fi vândute şi cumpărate. Producătorii îşi vând
Creditele de Carbon prin partenerii contractaţi.Comerţul CC ajută
producătorii să obţină bani. Compania noastră, Botanoo se ocupă de
acestă activitate .Compania generază profit în patru moduri.
1. Investeşte în proiecte ecologice, şi prin urmare are dreptul la
restituirea de Credite de carbon. În acest fel, obţine CC la un pret
foarte accesibil.
2. Face comerţ cu energie Green şi CC.
3. Lansează noi investiţii verzi.
4. Ţine în stare de funcţionare Magazin Web Verde.
Afacerea companiei este bine concepută, succesul ei este
indiscutabil, aceasta trebuie într-adevăr extinsă. Această extindere o
realizează prin vânzarea Creditelor de Carbon. CC este ca aurul. O
achiziţionezi, o ţi un pic şi o revinzi cu beneficii. Aşa poţi să ai
acces şi tu la Credite de Carbon şi la această oportunitate de afaceri.
Să vedem cum se intampla acest lucru:
Eu vă arăt o soluţie care este liber de orice intermediar financiar,
rămâi cât mai aproape posibil de banii tăi pe tot parcursul procesului.
Banii destinaţi Creditelor de Carbon le plăteşti companiei daneze
Botanoo pentru achizitionarea unui pachet. Pentru banii tăi plătiţi vei
primi în pachet cupoane de carbon. Din banii tăi împreună cu banii
altora care au cumpărat pachete, se formează capital. Acest capital
împreună cu banii proprii ai companiei se investesc în ferme verzi.
Acestea sunt deja firme profitabile certificate de ONU pentru producţia
de Credite de Carbon.
Cele trei companii selectate sunt o companie elveţiană, una braziliană
şi o companie daneză, ele sunt de asemenea cunoscute ca fiind cele mai
renumite firme producătoare de CC. Ferma verde utilizează capitalul, îşi
desfăşoară activitatea emiţând un nivel inofensiv de CO2, de exemplu
produce electricitate. Pe baza acestor performanţe ONU acreditează
Creditele de Carbon. Creditele de Carbon ajung la compania Botanoo şi
de acolo la tine. Cel mai important aspect este acela că preţul la care
compania primeşte creditele este preţul cel mai ieftin. Aşa poţi să
ajungi şi tu să ai Credite de Crabon la cel mai bun preţ. Mai mult decât
atât, poţi beneficia din profiturile fermelor verzi în care a investit
Botanoo capital, într-o proporţie de 2-5% pe lună. Aşteptările firmei
Botanoo faţă de tine constă ca în patru luni de la achiţionarea
pachetelor să nu vânzi Cupoanele sau Creditele.
Se pune întrebarea cu privire la ceea ce poţi face apoi cu CC-le?
1. Poţi vinde imediat CC-urile pe platforma de tranzacţionare internă. Deci, poţi obţine beneficii imediat.
2. Poţi păstra banii în CC, şi apoi le vei vinde doar atunci când vei
avea nevoie de numerar. Astfel, datorită creşterii continue a preţurilor
poţi realiza profit suplimentar.
Poţi alege, de asemenea, să ceri certificatele numerotate despre
CC-urile achiziţionate, şi să le păstrezi acasă ca apoi să le vinzi mai
târziu prin intermediul unui broker.
3. Poţi cheltui banii pe WebShopul Verde cumpărând produsele pe care
oricum le-ai cumpăra. Trebuie doar să te decizi dacă prin cumpărăturile
tale zilnice sprijini tehnologiile poluante sau de energie verde.
Creditele Carbon ale companiei Botanoo sunt valorificate printr-un
system de marketing. Aceasta este o altă oportunitate pentru tine de a
câştiga bani prin recomandare.
Conform planului de compensare a lui Botanoo, pentru munca ta vei primi
răsplata cea mai mare care există în prezent, printr-un sistem binar de
plată.
Să vedem tipurile de beneficii:
Bonusul de recomandare
După invitaţii direcţi (sponsorizaţi) se plătesc 10% .Nu există nici o limită la numărul invitaţilor direcţi!
Bonus binar
Pe baza sistemului binar vei avea două grupuri.
După invitaţii invitaţilor compania îţi plăteşte suplimentar. Fiecare
membru poate construi două grupuri cu mai mulţi membri. Unul dintre
grupuri îl construieşti împreună cu sponsorii tăi, astfel încât să se
dezvolte şi independent, iar cealaltă echipa o vei construi împreună cu
invitaţii proprii, ca şi sponsor. Compania va plăti 10% din cifra de
afaceri a grupului mai mic ca bonus binar săptămânal. Numărul membrilor
din grupuri poate fi oricât, însă beneficiul săptămânal este limitat.
Această sumă variază între 800 şi 40.000 €, în funcţie de performanţele
tale anterioare.
Dacă te alături ca Carbon Trader, vei începe automat cu o limită săptămânală de plată de 2000€.
Bonus de echipă
Dacă tu, ca sponsor, ca lider de echip ajuţi colegii de echipă pentru a
câştiga bani, compania plăteşte acest lucru pentru tine. Compania
plăteşte un bonus de 31% sponsorilor după venitul total obţinut de către
echipă.Trebuie să ştii că nu din venituri sunt deduse aceste sume, ci
din alte surse.
Regulile sunt următoarele:
După propriile invitaţi bonusul este de 10% din venitul lor. Din venitul
invitaţilor lor ai dreptul la 8%, dacă ai cel puţin 3 membrii direcţi.
Dacă lucraţi cu mai mulţi direcţi, chiar şi după a treia linie
primeşti bonus, rata fiind de 6%.Tabelul îţi arată că te poţi aştepta
la o restituire până în a şasea adâncime. Cu cât ajuţi mai mulţi oameni
să câştige, cu atât mai mare va fi şi venitul tău.
Program de fidelizare
Punctele tale vor fi calculate cumulate săptămânal. Dacă oricând in
viitor vei ajunge la anumite niveluri - nu este limitată în timp – vei
primi cadouri. Aceste daruri le vei primi ca recunoştinţă pentru munca
şi perseverenţa ta, le poţi interpreta ca un fel de recompensă. Articole
exclusive, călătorii, numerar. Să nu uiţi de ultimul. Într-un an, doi
şi acesta poate fii atins de oricine.
Avantajul absolut este faptul că succesul tău va însemna venituri şi
sponsorilor tăi, astfel ei vor fi stimulate să te ajute pentru a câştiga
mai mult. Şi astfel, sponsorii vor face tot posibilul.
Compania îţi plăteşte veniturile în fiecare săptămână. 80% în numerar,
20% în Cupoane Carbon pe care timp de patru săptămâni nu le poţi
deţine, dar apoi pot fi vândute pe bursa de valori CarbonCoupon.
Bursa de valori Carbon Coupon este o platformă unică, privată, internă
de tranzacţionare, care operează 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.
Această platformă permite oamenilor să facă comerţ cu Cupoanele Carbon
într-un sistem unic, amplificând angajamentul lor faţă de libertatea lor
financiară.
La deschidere, compania oferă cu discount 10 milioane de buc. Coupon Carbon, la preţuri reduse.
Ne aşteptăm la o creştere foarte intensă a numărului de membri, ca urmare a perioadei pre launch din anul trecut.
Cum poţi realiza tot ceea ce s-a discutat până acum? Să ne uităm la pachetele de membru.
Poţi alege din trei pachete principale în funcţie de scopurile tale.
Să vedem prima oară pachetul de tranzacţionare carbon. Acest pachet
costă 1200 €. Poţi cumpăra din acest pachet mai multe deodată. În acest
pachet vei primi Copoane Carbon în valoare de 1040€ . Cuponul Carbon
este un ban intern, cu care poţi cumpăra din magazinul nostru, inclusiv
Credite Carbon.
100 € acoperă costul de producţie al acelui card bancar pe care poţi
trimite banii prin intermediul birourilor Web, bani pe care le poţi
scoate la orice ATM din lume.
Biroul de web gratuit te poate ajuta în organizarea banilor tăi, în
managementul lor, deoarece aici tu alegi, tu deţi controlul tuturor
proceselor.
Acest tip de pachet îţi dă dreptul la oricare sistemul de bonus oferit
de sistem. Şi nu am vorbit deocamdată despre bonusurile Webshop, bonus
pe care îl vei primi după cumpărăturile membrilor tăi.
Pachetul Ambasador de 400 € include Cupoane Carbon în valoare de 200 €,
şi oferă oportunitatea realizării unui bonus binar săptămânal de 800
€.
Pachetul de 250€ include CC în valoare de 100€. Acesta este un pachet
real de muncă şi plăteşte bonusuri directe fără nici o limită. Poţi
începe şi cu acest pachet, deoarece, în viitor, prin plata diferenţei,
pachetele pot fi schimbate.
Acei membrii noi aderaţi care în primele două luni vor realiza o cifră
de afaceri de 25 000 € în cele două grupuri ale lor – fără
investiţiile proprii şi ale membrilor familiilor lor - vor fi invitaţi
la Blumau, satul verde din Austria, unde vor lua parte la un training
de trei zile.
O altă provocare: în cazul în care, fără limită de timp, grupul cel mic
ajunge la o cifră de afaceri de 400,000€, atunci poţi participa la o
croazieră în Caraibe.
Este posibil ca după acesta să te muţi pe insulele Caraibe.
Compania noastră, Botanoo desfăşoară şi activităţi de caritate, o parte
din profiturile sale le oferă, prin Fundaţia MyC4, ca şi credite pentru
sprijinirea antreprenorilor din Africa. Se oferă astfel posibilitatea
deschiderii unor afaceri locale mici, aceasta este o şansă ca aceşti
oameni să iasă din sărăcie. Dacă te-ai decis să încredinţezi banii tăi
companiei Botanoo, sau doreşti să lucrezi împreună cu noi, atunci
Înainte să te înscrii,te sfătuiesc să mă contactezi AICI!